Bucurestiul anului 2013 inseamna viata culturala si viata de noapte in egala masura, inseamna stralucire, dar inseamna si gunoaie, inseamna cazinouri si cluburi de fite, insa la polul opus inseamna si strazi laturalnice pline de caini maidanezi... Problema cainilor fara stapan nu este una noua si nu de azi de ieri ideea eutanasierii cainilor vagabonzi creaza controverse si confruntari de idei intre cei care tin la siguranta lor mai presus de orice altceva
si iubitorii de animale. Am mai trecut o data prin scandalul eutanasierii, ne-am mai atras odata oprobiul public in Europa dupa ce Brigitte Bardot a venit in Romania sa faca lobby in favoarea ideii salvarii cainilor. Am ajuns, dupa
indelungi tratative, la castrarea cainilor fara stapan, insa nu am dus la bun sfarsit aceasta initiativa, doar cativa dintre multii caini aflati astazi pe strazi fiind castrati. Pretul pe care a trebuit sa il platim pentru ca aceasta problema sa revina iar in atentia autoritatilor a fost moartea unui copil, un copil de numai patru ani care a fost sfasiat de caini.
Am platit acest pret atat noi ca popor, ca
natie, cat si familia lui Ionut, cea care gaseste acum alinare macar in reinceperea dezbaterii publice pe aceasta tema... Nu incape aici discutia despre cel caruia ii apartine vina pentru ca acel micut a ajuns fata in fata cu haita
de caini de pe un maidan bucurestean, sau despre cine trebuia sa aiba grija de el si cine trebuia sa aiba grija de cainii de pe strada. Singura discutie care are rost, pentru ca moartea acestui copil sa nu fie in van, este cum
rezolvam aceasta problema a cainilor maidanezi. Sigur ca ne putem lamenta pe marginea dramei acestor biete fiinte, in discutii pretins interesate de subiect... dar cel mai bine ar fi sa incercam sa ne implicam activ in salvarea
lor... daca asta este intr-adevar ce ne intereseaza, nu?! Si ma intreb acum... cati dintre cei care le plang soarta au mers sa adopte macar un caine, fara sa mai vorbim de cel de-al doilea, pentru care trebuie sa plateasca?!