Da’ eu cu cine votez?

Dacă tot ştim cine a fost Hitler, astăzi aflăm că graţie ultimelor alegeri acesta nu mai ştie cu cine să voteze. Pentru a-i cunoaşte frământările, urmăriţi filmul de mai jos:

În filmuleţ este pomenită Botswana, un stat din sudul Africii. Aflaţi mai multe despre această ţară de pe Wikipedia românească.

Emil a scris …

Este după-amiază, Emilian are lecţii în birou lângă mine, Eusebiu se joacă şi se mai foieşte de colo-colo.

Profitând că sunt cu spatele, Emil îi trage nişte dungi pe faţă cu pixul lui Sebi – unul din gesturile mai bizare ale lui şi cu care ne tot luptăm.

Eusebiu vine la mine şi spune “Tată, Emil a scris pe faţă!”. Nespunând natural “Emil mi-a scris pe faţă”^*), nu am priceput imediat dar când i-am confruntat pe cei doi, am aflat ce a săvârşit feciorul meu cel mai mare^**).

Cu toată exprimarea mai nenaturală, este prima dată când băiatul meu suferind de autism pârăşte.

---

^*) Eusebiu încă nu stăpâneşte reflexivele.
^**) Fapta sa a atras o binemeritată pedeapsă.

Nu ştiu cum

Eusebiu a făcut o construcţie mare şi frumoasă din piese de Lego. Din greşeală, o strică.

“Ooooo, am stricaat … Mamă, ajută-mă!”. Adina fiind ocupată cu temele la germană ale lui Emil îi spune să repare singur. “Nu ştiu cum!” exclamă Sebi, foarte necăjit.

Este a doua oară când băiatul meu suferind de autism verbalizează că nu ştie şi este prima dată când asociază verbul a şti cu vorba cum.

Încă o rundă

Eusebiu se joacă. Cu piese Lego. Face o maşinuţă din ele.

I se strică maşinuţa. Fără a se supăra (ca în alte dăţi), exclamă pentru sine: “oo, mai fac o rundă de construire!”.

Este prima dată când băiatul meu suferind de autism indică repetiţia propriilor acţiuni.

Nu-mi dă voie

Dinu şi-a făcut rost de o cutie verde în care şi-a strâns diverse jucării şi se plimbă fudul nevoie mare cu ea în mâini. Eusebiu, fireşte, caută să i-o şterpelească: ba pune mâna pe ea când stăpânul nu e atent, ba strigă că vrea cutia, ba îl ciomăgeşte pe proprietar – pe toate le-a încercat. Oricât ne-am străduit să-i redirecţionăm atenţia spre altceva, nu a mers. Nici vorba bună şi nici pedeapsa nu i-au diminuat interesul pentru fascinanta cutie.

Într-un târziu zice consolându-se şi ronţăind dintr-un sandviş: “nu-mi dă voie Dinu …”. Apoi ochii încep a-i sclipi. Se ridică brusc şi zice mamei sale: “îmi dă voie Dinu!”. “Ba nu-ţi dă voie, rămâi aici” spunem amândoi în cor. În cele din urmă, s-a întors la sandviş şi a lăsat cutia în plata Domnului.

Este prima dată când băiatul meu suferind de autism descrie absenţa sau prezenţa permisiunii.

Câştigătorul alegerilor

Primul tur s-a terminat, dar cine a câştigat?

În această cursă eu nu pot vedea decât un singur câştigător: poporul român şi aceasta din mai multe motive:

• A fost un scor echilibrat. Faptul că favoriţii sunt practic la egalitate este un lucru specific democraţiilor consolidate. Atunci când unul dintre candidaţi este preferat în mod disproporţionat (cum a câştigat Ion Iliescu alegerile din 1990) este semn că societatea nu este dispusă să accepte pluralismul. Scorurile echilibrate în alegeri favorizează şi o cultură a compromisului politic, alt semn al unei societăţi rodate într-ale dialogului. Aş zice că poporul român s-a dovedit cu un pas înaintea politicienilor în această privinţă.
• Prezenţa la vot a fost bună. După 20 de ani de demagogie şi promisiuni neonorate e impresionant că oamenii au ieşit din casă pentru vot.
• Tinerii s-au implicat. Analiza pe segmente de populaţie arată că Crin Antonescu a obţinut cele mai multe din voturile sale în următoarele categorii: tineri, populaţie urbană, oameni cu studii superioare. Faptul că tinerii şi-au găsit un candidat cu care s-au identificat este remarcabil. Este nevoie ca tinerilor să le pese de binele public în ţara unde trăiesc.
• Lipsa de substanţă şi/sau experienţă nu a avut câştig de cauză. Crin Antonescu, candidat tânăr dar neexperimentat, mizând pe factorul emoţional, a scos un scor bun dar nu suficient cât să-l împingă înaintea social-democratului Geoană. Românii încep să aştepte şi altceva decât vorbe frumoase şi încep să adulmece şi ce e dincolo de faţada electorală. Lucrul e valabil şi pt. dl. Oprescu.
• Extremismul a pierdut. Dacă în Ungaria şi Slovacia - pe fondul crizei economice – s-au instalat la putere sau sunt pe cale să se instaleze partide naţionaliste, românii au refuzat atare posibilitate lăsându-l pe Corneliu Vadim Tudor să dea din nou în vileag “fraudarea masivă a alegerilor”. La rândul său, dl. George Becali a ratat şansa să facă o Românie “ca soarele de pe cer” – poate în 2014?

Dacă ştim câştigătorul, atunci cine a pierdut?

Politicienii. Toţi:

• Traian Băsescu: pentru că, în pofida sforţărilor de a-şi adjudeca succesul de la referendum, nu mai este invincibilul care a fost. La egalitate cu Geoană? Da şi de prost augur pentru turul doi.
• Mircea Geoană: pentru că nu a ştiut să fructifice succesul său, pe deplin meritat. Colac peste pupăză, după ce a vorbit Geoană, s-au lăţit pe sticla televizorului “vechii” şi “greii”: Iliescu, Vanghelie, Năstase – adică exact oamenii din a căror cauză PSDul stârneşte atâta antipatie în unii.
• Crin Antonescu: pentru că s-a văicărit de sondaje când s-a văzut perdant - sondaje de data asta remarcabil de precise. A lăsa o impresie de “sore loser” e o gafă de proporţii – mai ales că, în fapt, rezultatul său a fost foarte bun.
• Hunor Kelemen: pentru scorul prost pe care l-a realizat. Să zburzi nestingherit prin Satu Mare, Harghita şi Covasna şi să le transformi în campioane la absenteism, asta da realizare. Ciondăneala dintre UDMR şi PCM pe seama electoratului maghiar o pot auzi de pe acum.
• Sorin Oprescu: pentru că a irosit o lună de zile din preţiosul său timp ce ar fi trebuit să-l aloce urbei care l-a ales edil şef - mai ales că temelia autostrăzii suspendate încă nu s-a pus iar timpul zboară al dracului de repede.

Cum

Este după prânz, desertul e compus din nişte biscuiţei dulci cu ciocolată pe o parte.

Eusebiu muşcă din cei biscuiţi şi vede felurite forme. Se opreşte, cu precădere asupra semilunei rezultată dintr-un biscuit muşcat şi ne anunţă pe toţi că “e semilună”. Dar vai, biscuitul s-a frânt aşa că semiluna lui nu mai este!

Nici o grijă; odrasla mea ia cele două bucăţi, le îmbină la loc şi spune mamei sale: “uite mamă cum e, semilună!”.

Este prima dată când băiatul meu suferind de autism rosteşte spontan vorba cum.

Preţul libertăţii

La mesajul meu despre vot, ziarista din Chişinău Eleonora Lisnic a lăsat printr-un comentariu povestea unui basarabean din Irlanda care s-a deplasat cu avionul la Londra pentru a vota. Este o înaltă lecţie de civism din care putem învăţa cu toţii.

Tot de la Eleonora Lisnic am şi mărturia emoţionantă a unui basarabean care şi-a obţinut cetăţenia pentru că se simte român şi nu din motive economice.

Sloganul său poate fi adaptat tuturor: “Suntem români, deci votăm”.