Era la bere cu Idan zis Frida si Doru cand a cunoscut-o pe fata cu gatul lung. Pana sa-i afle numele asa o numea in sinea lui. Aparuse ca o floare in Under World. Era gatita ca pentru un eveniment la Ateneu. Mandra, cu privirea mereu pe langa oameni, comanda singurul cocktail de acolo, o vodka orange. Fuma tutun de la Bali Shag . Avea o dexteritate in a face tigarile, parca le scotea gata facute din maneca ce se termina cu 3 randuri din dantela crem. Asa ca s-a dus la ea si i-a cerut sa-i faca o tigara. Urmeaza statia Eroiilor cu peronul pe partea stanga. S-au deschis usile si a intrat Idan cu un ruxac mai mare decat el, parea o cocoasa fara sfarsit care ii spulbera cutia toracica, cu un cort atasat de ruxac, snowboard intr-o mana si vorbind la telefon: Da, mama am ajuns. Hai, dormi linistita. Nu te mai sun, ma bag in dus si apoi dorm. Ne vedem maine. Noapte buna, va pup! Asa l-a cunoscut Filip pe Idan. L-a ajutat sa-si care bagajele, descoperisera ca sunt vecini de bloc. Si aveau multe altele in comun.
Bucuresti - Partea 2
Dar suntem in Bucuresti. In epoca in care telefonul este extensia unora, datorita careia acestia supravietuiesc (de vazut Atlasul de mitocanie urbana). Lasand la o parte acesti oameni, Filip s-a acomodat repede in spatiul asta bucurestean in care perinda un aer de artist nedescoperit si neinteles mai ales de sine, prea comod sa faca ceva pentru recunoastere. Laudele sunt binevenite. A inteles de ce sunt multi talentati la compus texte (birocratia), de ce fugi de controlori (de ce nu), de ce sa nu mergi totusi cu RATB-ul (chiar daca vrei sa bifezi o calatorie, niciodata nu o sa ajungi la compostator) si de ce ne plac totusi lucrurile astea. E un dezechilibru armonios. O relatie de care nu te plictisesti. Si cateodata, bine ca exista carti, altfel ar fi greu sa ti traiesti doar propria viata.
Bucuresti - Partea 1
Capitolul asta care cred ca e primul, incepe cam pe la un an de cand un baiat de 27 de ani ajunge in Bucuresti. Hai sa-i dau un nume. Sa-i zicem Filip. Pe iubita lui, cu care va ramane in final, o va chema, sa spunem Sofia, dar inca nu a cunoscut-o. Oricum nu stiu daca va fi ultima. Descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbracate in rufe puse la uscat, cu baietii care stau cu telefoanele in mana, cu fetele care stau cu telefoanele in mana, cu mamele care stau cu telefoanele in mana si cu tatii care stau cu telefoanele in mana. Saracii batrani, nimeni nu se mai uita la ei. Daca s-ar fi petrecut actiunea cand aveam cinci ani as fi descris asa: descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbricate in rufe puse la uscat, cu baietii care joaca football in spatele blocului de parca ar iesit fiecare din placenta cu tot cu minge, de fetele care nu se mai satura sa faca turtite din pamant si supa din stir, ardei iute si agude. Mamele sunt la munca, tatii la fel, bunica face un cuptor plin de paine, ostropelul e pe foc, nalangatele isi asteapta si ele randul, iar bunicul sta in gradina pe scaun langa ardei si mai muta furtunul cand se umple randul de apa. Este cald, mijlocul verii, si satul inca in viata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)