Alex, baiatul meu, este invitat la ziua unui prieten de gradinita, Hannibal, al carui nume exprima atat spiritul razboinic al tizului din Cartagena - educatoarele fiind exasperate de hiperactivitatea lui, cat si statura impunatoare pe care o avea, fiind un model in miniatura al unui jucator selectionat la lotul largit al nationalei de rugby. Stiind ca familia lui Hannibal este o familie cu mari posibilitati materiale incep sa caut un cadou potrivit pe site-urile ce promoveaza si vand produse pentru copii. Imi aduc aminte ca familia “cartaginezului” dispune de un spatiu intins - loc de joaca foarte mare, pentru “general” si aliatii sai, asa ca ma gandesc sa achizitionez o jucarie de exterior. Nu vreau sa starnesc mania celui al carui tiz candva ameninta Roma asa ca trec peste jucariile pentru nisip:
Roaba cu grebla si lopatica, set galetusa si moara de nisip, jucarii de plaja ce mi se par derizorii pentru grandoarea evenimentului. Parca la casute si locuri de joaca copii, imi fac cu ochiul bungalow-ul sau setul de minigolf dar imi e mila de geamurile castelului “printului” mostenitor asa ca ma abtin. Vad tobogane si leagane exterior dar daca as sti cati copii vin, ar trebui sa le iau si hamuri de siguranta si casti de protectie. In virtutea aceluiasi sentiment ca trebuie sa daruim ceva pentru siguranta cetateanului Hannibal, achizitionez o saltea gonflabila, un colac evolutiv si o vesta caci stiu si faptul ca generalisim-ul are piscina lui. Ne prezentam la “Inalta Poarta” si la momentul in care apare Hannibal, imbracat chiar intr-o armura usoara, romana, cu o sabie la sold , parand ca statuse in pregatire fizica vreo trei luni pentru intalnirea cu ceilalati participanti, toata lumea exclama: ”wow!”.
Mai putin eu, care am sentimentul pe care l-au avut romanii atunci cand au anuntat:”Hannibal ante portas!”. Il supraveghez discret pe Alex, care gratie spiritului de ardelean pe care-l are, bun, domol si impaciuitor, scapa fara nicio problema, ceilalti copii avand numeroase vanatai si zgarieturi in urma deselor contacte cu Hannibalut (asa cum il alintau ai lui). Ne retragem, eu fericit caci Alex e la fel cum l-am adus de acasa doar extenuat de ziua de alergatura dupa comandantul cartaginez. Nu inchei ziua prea fericit (dar lasa ca mai e un an), caci Alex ma pune sa-i promit ca vom merge si la anul la aceasta mare sarbatoare. Promit dar in acelasi timp imi spun ca trebuie sa iau legatura cu un professor de autoaparare care sa-mi pregateasca baiatul pentru ziua lui Hannibal!