Despre vot

Exact peste o săptămână este primul tur al alegerilor prezidenţiale. În miezul apatiei generale (ce contrastează atât de mult cu vânzoleala mimată de pe ecranul televizoarelor), m-am gândit să scriu de ce trebuie să mergem la vot. Opiniile îmi aparţin, laolaltă cu greşelile conţinute în ele.

* * *

Deci, de ce trebuie să mergem la vot?

Pentru că face parte din obligaţiile cetăţeneşti. Nicio lege nu ne obligă să votăm dar nici legi care să ne forţeze să ne dăm “bună ziua” nu există. Însă a da “bună ziua” face parte din obligaţiile de om cu elementar bun-simţ. Tot la fel, a merge la vot face parte din obligaţiile de bun cetăţean.

Pentru că este una din puţinele ocazii în care egalitatea este reală. Expresia “toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii” este, cum bine ştim, o formulă departe de realitate. Nici în cele mai democratice şi corecte societăţi oamenii nu sunt realmente egali - deşi legea poate fi egală pentru toţi, posibilitatea de folosire a ei în beneficiu propriu diferă enorm în funcţie de educaţie, studii, poziţie socială, posibilităţi financiare, etc. (să ne gândim doar la cine poate citi şi pricepe o lege sau la cine are bani să angajeze cei mai străluciţi avocaţi).

Dacă viaţa este plină de inegalităţi, votul este un lucru în faţa căruia chiar suntem egali. Votul meu valorează tot atât de mult cât al vecinului din colţ iar votul aceluia valorează tot atât de mult cât al primului ministru sau al preşedintelui însuşi. Arareori ţi se dă ocazia ca ceea ce doreşti să exprimi să aibă aceeaşi greutate cu ce doreşte să exprime primul om în stat.

N-aş zice că o asemenea ocazie e de irosit.

Pentru că e o pedeapsă mai bună decât absenteismul. Ştim foarte bine că politicienii îi dezamăgesc pe alegători. Şi nu-i vorba de unul-doi, ci de toţi (şi nu mă joc deloc cu vorbele). Deşi “pedeapsa prin absenteism” pare bună de aplicat politicienilor, în realitate lucrurile stau exact pe dos: absentând de la vot dăm cu piciorul la şansa de a-l taxa pe “delicvent” pentru greşelile sale. Dacă nu-mi place de cine-i “în fruntea mesei”, este o “pedeapsă” mai bună să pun ştampila în dreptul altui candidat decât să nu pun ştampila deloc.

Pentru că este benefic pentru democraţie. Mulţămită bunului Dumnezeu, trăim într-o ţară liberă. Oricât se vorbeşte despre “servicii”, despre “noua Securitate”, despre “grupuri de interese”, despre “moguli”, despre “autoritarism” şi alte asemenea bazaconii, adevărul este că societatea românească, în ciuda tuturor disfuncţionalităţilor ei, este o societate liberă şi democratică.

Cu toate acestea, democraţia de la noi încă nu e perfectă. Nu are tăria, exerciţiul şi experienţa democraţiilor care au în spate tradiţii de sute de ani. La noi încă există forme fără fond, încă există mult simulacru democratic, încă mai există lipsă crasă de simţ civic – lipsă ce iese atât de uşor la iveală dacă se zgârie puţin sub poleiala subţire a discursului pseudo-democratic ce o înfăşoară.

Soluţia pe care o văd la aceste tare e că democraţia nu numai că nu trebuie abandonată, ci cu atât mai vârtos trebuie exersată. Ca şi un muşchi, democraţia devine mai puternică pe măsură ce este pusă mai bine la lucru.

Iar votul este unul din exerciţiile fundamentale ale democraţiei.

Pentru că este un feedback de neegalat pentru cei care guvernează ţara. Cum am scris mai sus, politicienii – fără nicio excepţie – îi dezamăgesc pe alegători. Dar să zicem că cel aflat la conducere face o prostie de proporţii, face ceva ce merge grosolan împotriva intereselor naţionale sau împotriva intereselor unei bune părţi a populaţiei ţării.

Ce pot face eu, ca simplu cetăţean? O variantă este să nu ies la vot, apreciind cu amărăciune că “nici ăilalţi nu-s mai buni”.

O altă variantă este să votez pentru contra-candidatul său. În acest mod, dacă pierde alegerile, fostul conducător (poate) va băga la cap că prostia făcută l-a costat îndeajuns de multe voturi încât să piardă. Cel care preia puterea (poate) va băga la cap că o asemenea prostie este de ocolit dacă vrea să pupe realegerea.

De-o fi una, de-o fi alta, mai mult feedback de la popor nu poate face decât bine politicienilor – în sensul bun al cuvântului. Desigur că un singur vot nu este hotărâtor, dar multe voturi sunt. Şi în timp, pe măsură ce acest mecanism de feedback (care are la bază votul) se îmbunătăţeşte, se îmbunătăţeşte şi răspunsul politicienilor la el – dacă vor să rămână în posturi.

Dacă dimpotrivă, populaţia nu iese la vot pe motiv că clasa politică este putredă, atrofierea mecanismului de feedback bazat pe vot nu va duce decât la o şi mai mare degradare a clasei politice.

Pentru că este cea mai bună protecţie anti-fraudă. Se vorbeşte de mai mulţi ani de nereguli la alegeri, de autobuze itinerante, de turism electoral, de cumpărarea alegerilor şi aşa mai departe. Nu este exclus ca asemenea lucruri să se fi întâmplat. De fapt, este foarte probabil că s-au întâmplat.

Dar să privim lucrurile dintr-o perspectivă statistică: să zicem că o anume grupare are posibilitatea să fure un număr de voturi – nu contează prin ce metodă. În România de azi fraudarea completă a alegerilor, stil 1946, este imposibilă. Rămâne că voturile furate sunt în mod necesar mai puţine decât numărul tuturor alegătorilor. Să zicem că s-ar fura 100 de mii de voturi.

Este de presupus că gruparea care a furat se ştie cu musca pe căciulă, ştie că are şanse mai slabe în alegeri – căci dacă s-ar şti favorită nu ar mai fura. Aceasta înseamnă că dacă toţi alegătorii s-ar prezenta la vot, respectiva grupare nu ar ieşi câştigătoare. Desigur că nu toţi oamenii pot ieşi la vot: unii sunt bolnavi, alţii au probleme presante, alţii sunt plecaţi. Dar majoritatea au posibilitatea să iasă din casă 30 de minute să voteze.

Pun eu acum următoarea întrebare: în ce situaţie atârnă mai greu cele 100 de mii de voturi furate, atunci când oamenii ies masiv la vot sau atunci când nu ies? Când contează mai mult suta de mii de voturi furate, când sunt doar 700 de mii de voturi valabil exprimate sau când sunt 7 milioane?

Este evident că, oricât de mare ar fi frauda, cea mai bună cale de a o anihila este ca oamenii să se prezinte la vot în număr cât mai mare şi să exprime liber pe cine doresc la conducere – sau să exprime pe cine nu doresc dacă nu sunt entuziasmaţi de cei prezenţi. Doar în acest mod vocea populară poate prevala faţă de eventualele sforării ale potentaţilor zilei.

Sloganul “nu pot ei fura cât putem noi vota” nu este doar o lozincă electorală; este o afirmaţie cu un miez de adevăr matematic.

* * *

Mai există un motiv pentru care trebuie să mergem la vot. Nu are o valoare practică însă pentru mine acest argument este important, poate cel mai important – de aceea îl pomenesc.

Trebuie să votăm întrucât pentru acest drept elementar de a vota liber a curs  sânge nevinovat. Eu am prins vremurile căderii lui Nicolae Ceauşescu (eram tânăr student pe atunci) şi nu voi uita niciodată acele zile. Nu voi uita ce s-a dorit, nu voi uita cât s-a murit.

Chiar de n-ar fi la mijloc decât amintirea acelora care şi-au dat viaţa ca noi astăzi să beneficiem de un regim democratic, de alegeri libere, de libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a asocierii, a credinţei, a călătoriei, a accesului neîngrădit la informaţie ori a iniţiativei private, eu zic că tot trebuie să ne folosim de acest drept (atât de elementar că şi uităm cât de important este) care este votul.

* * *

Vă mulţumesc că aţi avut răbdarea să citiţi până la capăt acest text. Dacă sunteţi de acord cu el, vă rog să-l transmiteţi cât mai multor cunoscuţi ai dvs. - sau unul echivalent. Şi, prin intermediul buletinului de vot, să ne "întâlnim” cu bine la alegeri, acum şi-ntotdeauna. Doamne ajută!